Infertilitatea la femei
Se considera ca o femeie sufera de infertilitate, daca dupa un an de contacte sexuale neprotejate,
cu un barbat apt de procreare, nu ramane insarcinata. Stabilirea unui diagnostic detaliat se face de catre medicul specialist,
care ii va analiza pe ambii parteneri si va stabili care sunt problemele fiecaruia in parte. Si tot medicul va fi cel care
va stabili cauzele infertilitatii - element de maxim interes.
Cauzele infertilitatii la femei:
Un lant de greseli
In limbajul sec si concis al specialistilor, motivele principale pentru care unele femei nu pot
avea copii sunt: dezechilibrele hormonale, infectiile organelor genitale si ale anexelor (care produc asa-numita sterilitate
secundara), malformatiile congenitale sau dobandite ale organelor de reproducere. Mai
exista si alte situatii, mult mai rare, in care poate aparea sterilitatea la femei, dar cele pe care deja le-am enumerat sunt
cele mai frecvente. Dar, de fapt, ce se ascunde dincolo de acest limbaj de specialitate? Ce anume este gresit in modul contemporan
de viata, asa incat aceasta functie foarte importanta a femeii sa ajunga sa fie atat de mult afectata? Vom incerca in cele
ce urmeaza sa dam un raspuns la aceasta intrebare: Alimentatia este, in mod cert, unul din vinovatii
principali pentru aparitia infertilitatii, atat la femei, cat si la barbati. Ea a suferit foarte multe modificari in ultimele
trei-patru decenii, de cand s-a generalizat moda folosirii alimentelor suprarafinate (zahar, margarina, faina alba, ulei dublu
rafinat), a alimentelor preambalate, conservate cu substante chimice. Apoi, aparitia E-urilor, adica a aditivilor sintetici,
in alimente a agravat lucrurile, intrucat aceste substante chimice de sinteza au interactiuni cat se poate de nefaste cu complicatul
sistem neuro-endocrin, care coordoneaza functia de reproducere. Cafeaua si produsele care contin cofeina
(ceaiul negru si verde, dulciurile, bauturile de tip cola) sunt un inamic al fertilitatii la femei. Conform unor studii publicate
in 1993 de catre American Journal of Epidemiology, cafeaua consumata chiar in cantitati moderate (1-2 cesti pe zi) scade pentru
persoanele de sex feminin cu pana la... 50% sansele de a avea copii, in timp ce in cazul sarcinii, are efecte avortive. Efecte
cel putin la fel de nefaste au alcoolul si tutunul, despre care vom vorbi la barbati, care sunt principalii lor consumatori.
Stilul de viata al femeii zilelor noastre este poate cel mai mare vinovat de problemele de sanatate
care duc in final la sterilitate. Sedentarismul, oboseala prelungita (ce apare practic la toate femeile care indeplinesc dublul
rol de salariat si gospodina), statul in picioare sau pe scaun timp indelungat, lucrul in medii toxice, excesele alimentare
sunt tot atatea premise ale unor probleme in lant, care au ca rezultat infertilitatea. Stresul, mai
ales cel psihic, este probabil cel mai puternic si nociv anticonceptional. El perturba si slabeste sistemul imunitar, care
are un rol foarte important in mentinerea sanatatii si functionalitatii aparatului reproducator, perturba echilibrul hormonal,
imbatraneste prematur organismul femeii. Si, in mod particular, la femei stresul psihic mai are un efect: scade dramatic dorinta
de a avea copii. De ce? Majoritatea psihologilor explica acest lucru prin faptul ca stresul genereaza pe termen lung o puternica
reactie de aparare, de genul: „Viata mea este cea mai importanta si nu ma pot gandi acum si la altii”. Astfel
apare dezinteresul pentru a da viata si pentru a avea grija de o alta fiinta. Medicamentele, in special corticoizii, citostaticele, spironolactonele, cimetidinele, perturba
adesea grav functia de reproducere. Asadar,
atentie atunci cand va hotarati sa luati aceste medicamente, deoarece efectele pot fi greu reversibile. Intrebati medicul
curant daca nu va poate inlocui aceasta medicatie. De asemenea, se recomanda multa prudenta in administrarea anticonceptionalelor.
Este util sa cititi cu multa atentie informatiile despre efectele lor adverse, deoarece multe dintre ele pot produce infertilitate
pe termen lung, chiar dupa ce ati oprit tratamentul.
Tratamentul infertilitatii la femei: Plante, vitamine si relaxare
Plantele medicinale - sunt de un extraordinar ajutor, mai ales atunci cand sterilitatea apare
pe fondul unor probleme hormonale. Dintre multitudinea de remedii vegetale care exista pentru tratarea acestei probleme, ne-am
oprit in acest articol la doua: branca-ursului (cu efecte cu totul exceptionale, atat asupra femeilor, cat si a barbatilor)
si Vitex agnus castus, un arbust care se bucura de o extraordinara popularitate in Occident si in SUA. Partile aeriene ale acestui copacel, de nici cinci
metri inaltime, administrate intern, au efecte foarte puternice la nivelul glandei hipofize, regland nivelul unor hormoni
foarte importanti in reproducerea feminina. Un tratament de trei luni cu preparate care contin aceasta planta are efecte spectaculoase
in infertilitatea care apare pe fondul excesului de prolactina, a anomaliilor in secretia progesteronului sau a hormonului
luteinizant. Pe piata romaneasca, Vitex agnus castus se gaseste sub forma produsului „Mastodynon”, realizat de
laboratoarele PlantExtrakt Cluj. Vitaminele E si C - au o mare importanta pentru mentinerea echilibrului endocrin. Multe
experimente, in care s-au administrat femeilor care sufereau de infertilitate cantitati sporite din aceste vitamine, au pus
in evidenta o crestere spectaculoasa a ratei natalitatii. Vitamina C se gaseste in stare naturala, in cantitati foarte mari,
in macese (campioanele mondiale absolute in acest sens), in catina, in coacaze negre, si in cantitati mai mici, in lamai,
portocale, grepfrut. Vitamina E se gaseste in mari cantitati in uleiul de catina, uleiul de masline presat la rece, miezul
de nuca, uleiul de soia si soia germinata. Fierul - se pare ca o deficienta mica a acestui oligoelement
in organismul femeii duce la o infertilitate temporara. Daca analizele pun in evidenta chiar si o mica deficienta de fier,
faceti o cura cu remedii care favorizeaza asimilatia (bitterul suedez, anghinarea, gentiana) si cu alimente bogate in fier
(urzica, spanac, galbenus de ou, germeni de grau). Dieta - pentru stimularea fertilitatii, este una
de purificare si revigorare, cu multe sucuri de legume (telina, patrunjel, morcov, sfecla rosie) si de fructe (struguri, mere,
lamaie), cu salate de cruditati, cu calorii luate din oleaginoase (seminte de dovleac, nuci, arahide, alune, susan, seminte
de floarea-soarelui) neprajite. Se evita pe cat posibil carnea si alimentele rafinate (zahar si dulciuri cu zahar, margarina,
faina alba); se elimina complet din alimentatie toate produsele conservate, produsele care contin E-uri si cele condimentate
excesiv. Un rol foarte important il are mentinerea greutatii in limite rezonabile, atat femeile obeze, cat si (atentie!) cele
subponderale avand de regula probleme de fertilitate. Aplicatiile balneare - pot face adevarate miracole
in cazul sterilitatii secundare, rezultate in urma unor afectiuni infectioase (anexite, metro-anexite, cervicite, endometrite
etc.). Se recomanda aplicatiile externe (sub forma de tampoane) cu namol sapropelic, aplicatii care se fac in statiunile Techirghiol,
Eforie, Lacul Sarat. Efecte cu totul deosebite au spalaturile vaginale facute cu apele clorurosodice din statiunea Sarata
Monteoru, din judetul Buzau. Masajul energetic - se face simplu, punand ambele palme ca in pozitia
din imaginea alaturata, asa incat varfurile degetelor sa ajunga pe zona de proiectie a ovarelor. Cu varfurile degetelor se
preseaza bland aceasta zona si se fac miscari circulare ample, frictionand aceasta zona de 30 de ori intr-un sens si de 30
de ori in celalalt sens. In timpul masajului, trebuie adoptata o atitudine relaxata, se fac respiratii profunde (abdominale),
vizualizand cum energia din varfurile degetelor, precum si cea din aerul inspirat invaluie zona ovarelor si o hranesc. Tratamentul
se face zilnic, dimineata sau seara, vreme de 3 luni minimum, facandu-se pauza numai in perioada ciclului menstrual.
Relaxarea - desi scriem despre ea la sfarsit, in nici un caz nu este pe ultimul loc, ci dimpotriva. Aceasta,
deoarece relaxarea este cea mai puternica arma impotriva stresului, care - am vazut - este unul din principalii inamici ai
fertilitatii. Modalitatea cea mai eficienta de relaxare este specifica fiecarei persoane in parte. Unele femei se destind
foarte usor cu ajutorul respiratiilor complete si al relaxarilor de tip yoghin (ambele tehnici fiind prezentate in mai multe
randuri in revista noastra); alte femei se simt foarte bine in natura, plimbandu-se in parc sau prin padure, facand auditii
muzicale prelungite sau pur si simplu dormind. Pentru a preveni si rezolva aceasta problema a infertilitatii, este necesar
ca fiecare femeie sa-si gaseasca aceste „supape” de descarcare a tensiunilor psihice prin relaxare.
Infertilitatea la barbati
Un proces de o amploare dramatica
In principal, la barbati, incapacitatea de procreare apare ca o consecinta a perturbarii activitatii
hormonale, a lezarii glandelor care produc sperma (in urma unor infectii, traumatisme etc.) ori ca urmare a unor interventii
chirurgicale sau traumatisme care modifica anatomia aparatului genital. Din pacate, medicina moderna nu are foarte multe mijloace pentru a corecta
aceste deficiente. Conform unui articol difuzat de CNN News, in cazul sterilitatii din cauze hormonale (cel mai frecvent intalnita),
medicamentele de sinteza sunt eficiente in mai putin de 10% din cazuri. De ce? Pentru ca procesele care stau in spatele aparent
banalei procreari sunt extrem de complexe si greu de controlat. Sa ne gandim, doar, ca in lichidul ejaculat o singura data
de un barbat sanatos sunt nu mai putin de 200 de milioane de spermatozoizi, din care „doar” 15-45 de milioane
sunt apti pentru procreare si din care doar cca 400 supravietuiesc... si vom intelege nu doar complexitatea, ci si amploarea
procesului. Conform profesorului Neils Skakkebaek, de la Spitalul Universitar din Copenhaga, in ultimii 40-50 de ani, functia
reproducatoare masculina s-a deteriorat considerabil. In tarile nordice, barbatii nascuti dupa anii ‘60-’70 aveau
valori mult mai reduse ale numarului de spermatozoizi, fata de cei nascuti cu 10-15 ani inainte, iar la ora actuala situatia
este si mai grava. Iar aceasta scadere a fertilitatii se poate observa, spune acelasi profesor, in aproape toate tarile europene,
nefiind un fenomen izolat. Care sunt cauzele acestui fenomen extrem
de ingrijorator? Vom afla in continuare:
Cauzele infertilitatii la barbati:
Alcoolul - este in prezent inamicul numarul unu al fertilitatii masculine. Dovada vie in sprijinul
acestei afirmatii este Rusia, unde consumul de bauturi mai mult sau mai putin tari este o traditie nationala si unde se inregistreaza
si cea mai puternica scadere a natalitatii. Sociologii considera ca in cateva zeci de ani, aceasta tara se poate autodistruge,
deoarece pe langa scaderea natalitatii, consumul de alcool duce la aparitia de malformatii congenitale, la nasterea de copii
cu retard, punand in pericol pur si simplu viitoarele generatii. Tutunul - afecteaza si el simtitor
capacitatea de reproducere, pe langa faptul ca provoaca impotenta vasculara, afectand grav si activitatea hormonala. La loturile
de fumatori cercetate s-a constatat o degradare a calitatii spermei (care continea mai putini spermatozoizi si cu o motilitate
mult mai redusa) cu mai mult de 20% decat in cazul nefumatorilor. Alimentatia - este un subiect extrem
de problematic pentru barbati, care sunt mult mai putin atenti la ce si cat consuma decat femeile. In special, alimentele
de tip fast-food, bazate in principal pe carne si alimente puternic aditivate sintetic, sunt un inamic al echilibrului hormonal
la barbati si, in mod reflex, al capacitatii de reproducere. Sexualitatea necontrolata - a ajuns o
adevarata problema in ultimele decenii, de cand pornografia si gigantica „industrie a sexului” au ajuns sa induca
modele comportamentale gresite barbatilor. Dezlantuirile de „virilitate” cu multe relatii pasagere, cu excese
de sex (sustinute de excitante chimice care sunt tot mai accesibile) si cu ejaculari frecvente altereaza, mai ales in timp,
calitatea spermei. La barbatii care ejaculeaza frecvent s-a constatat o scadere a calitatii spermei, element care reduce mult
sansele de procreare. Sedentarismul - este o problema atat de raspandita, incat nici nu mai este luata
in discutie. Multi barbati nu realizeaza ca drumurile si agitatia zilnica, oricat de mare, nu sunt un substitut pentru efortul
fizic. Din cauza sedentarismului, organismul tinde sa intre intr-un fel de adormire, secretia de hormoni masculini (testosteron)
scade, afectand grav procesele de producere a spermatozoizilor. De altfel, s-a remarcat ca barbatii din zonele „civilizate”,
care beneficiaza de tot confortul si sunt adesea sedentari, au mult mai multe probleme de fertilitate, in raport cu cei din
tarile subdezvoltate, unde conditiile specifice obliga la efort fizic continuu. Moda - face si ea
numeroase victime in randul barbatilor. Hainele stranse pe corp, lenjeria din materiale sintetice si care preseaza organele
genitale sunt un puternic inhibitor al producerii de sperma. Studii recente arata ca vestimentatia incomoda, care apropie
testiculele de planseul pelvian, producand o crestere a temperaturii acestora, sunt de natura sa inhibe pur si simplu productia
de sperma, care devine incapabila de procreare. Igiena deficitara (si aici nu ne referim doar la spalatul
zilnic, ci si la folosirea prezervativului, la care adesea barbatii renunta prea usor) este extrem de periculoasa pentru capacitatea
de reproducere. In afara bolilor considerate grave, cu transmisie sexuala, exista si infectii aparent banale, multa vreme
lipsite de simptome, care pot afecta grav si ireversibil glandele sexuale ale barbatilor. O uretrita gonococica sau o infectie
cu chlamidya nesesizate (adesea nu exista semne vizibile, chiar in fazele avansate), netratate la timp si corespunzator, produce
impotenta si sterilitate, atunci cand cuprinde intreg aparatul genital. Din pacate, multi barbati ajung sa constate acest
lucru cand deja este prea tarziu.
Tratamentul infertilitatii la barbati: Fara alcool, fara carne, fara tigari
Plantele medicinale - dintre plantele cu puternice efecte hormonale asupra barbatilor mentionam:
ginsengul (se administreaza 1-3 grame pe zi), napraznicul (se iau 4-6 grame de pulbere pe zi) si, bineinteles, branca-ursului,
careia ii vom acorda un spatiu special, datorita importantei sale terapeutice deosebite. Arginina - este un aminoacid esential, cu o influenta
decisiva in procesul de producere a spermei. Tratamentul cu aceasta substanta, continuta in mari cantitati de catre polenul
de albine, s-a dovedit extrem de puternic in tratamentul impotentei hormonale. Tratamentul cu acest aminoacid (care se gaseste
si sub forma de capsule in farmaciile noastre) este foarte bine completat de consumul de produse naturale bogate in vitaminele
E si C. Dieta - joaca un rol decisiv in tratarea infertilitatii la barbati. Practica a aratat ca un
regim alimentar echilibrat, fara carne, dar cu multe lipide si proteine din nuci, seminte de dovleac si de floarea-soarelui,
soia, naut, linte, tinut vreme de minimum 6 luni, este foarte eficient in redobandirea capacitatii de procreare. Printre alimentele-medicament
pentru barbati amintim: telina cruda (radacina si frunzele), ceapa, usturoiul, semintele de susan, nautul, laptele de capra,
galbenusul de ou fecundat, uleiul de masline virgin, cerealele integrale. Efortul fizic bine dozat
(asa incat sa nu duca la epuizare) si facut constant este un tonic hormonal extraordinar. Exercitiile fizice favorizeaza cresterea
secretiei de testosteron (hormonul masculin care determina sinteza spermei), elimina surplusurile de greutate (care pot afecta
potenta si fertilitatea), confera o stare de tonus psihic, care este un adevarat elixir de masculinitate.
Dusul scrotal - este o procedura extrem de simpla si eficienta: dimineata se expune scrotul la un jet de apa rece (18-22
de grade Celsius), vreme de 1-3 minute. Tratamentul se repeta si seara, practicandu-se zilnic, vreme de 3 luni minimum. Este
un tonic cu o eficienta dovedita si care, se pare, isi datoreaza rezultatele faptului ca regleaza temperatura la nivelul testiculelor,
glande care functioneaza optim la o temperatura considerabil mai scazuta decat cea a restului corpului. Din acest motiv, specialistii
recomanda sa se poarte si lenjerie intima cat mai larga, asa incat sa nu preseze organele genitale de restul corpului, producand
incalzirea. Armonizarea vietii sexuale - presupune, in primul rand, reducerea numarului de ejaculari,
asa incat testiculele sa nu fie suprasolicitate si sa se poata imbunatati calitatea spermei. Se va urmari evitarea ejacularilor in perioada in care nu se urmareste strict procrearea. De regula,
intervalul cel mai propice este intre ziua a 8-a si a 12-a dupa ultima zi din ciclul menstrual al femeii, cand aceasta are
ovulatia si este apta pentru procreare. Pentru mai multa siguranta asupra intervalului de timp optim pentru conceptie, adresati-va unui cabinet de planning familial.
Stilul de viata - este esential pentru redobandirea fertilitatii masculine, demers care - veti vedea
- nu este lipsit de eforturi de adaptare. In esenta, modificarea stilului de viata se face in sensul unei apropieri de armonia
naturala. Cum se face acest lucru? In primul rand, adoptand o alimentatie sanatoasa, renuntand la orice excitant de genul
alcoolului, tutunului, drogurilor (chiar si cele „usoare”), folosind, in schimb, ca tonic, efortul fizic zilnic,
mersul in natura pentru destresare psihica si pentru intarirea organismului. Parerea unanima a specialistilor este ca pentru
redobandirea capacitatii de procreare a barbatilor sunt necesare minimum 3 luni de tratament, aceasta fiind durata refacerii
procesului de producere a spermei (de la initiere si pana la aparitia spermei mature).
ILIE TUDOR
____________________________________
Tinctura de branca-ursului - elixir de fertilitate
Semintele acestei plante sunt fara doar si poate unul din cele mai puternice stimulente hormonale
si tonice sexuale din flora mondiala. Interesant este ca ea actioneaza atat asupra barbatilor, cat si asupra femeilor, la
ambele sexe obtinandu-se rezultate spectaculoase.
La femei, branca-ursului stimuleaza producerea de ovule, reintinereste organismul (femeile cu menopauza prematura au
remarcat redeclansarea ciclului menstrual dupa cateva luni de tratament cu aceasta tinctura), regularizeaza ciclul menstrual.
La barbati, tinctura de branca-ursului este in primul rand un remediu foarte puternic contra impotentei
vasculare (este vasodilatator genital), hormonale (stimuleaza productia de hormoni masculini) si chiar psihice (este un tonic
general foarte bun). La barbatii la care cantitatea de sperma este insuficienta sau la care concentratia de spermatozoizi
este foarte mica, branca-ursului determina in 3-6 luni o remediere a situatiei. Rezultate bune s-au constatat si in cazul
astenospermiei (afectiune caracterizata de faptul ca peste 40% dintre spermatozoizi au o motilitate insuficienta).
Cel mai eficient preparat in cazul infertilitatii, atat la femei, cat si la barbati, este tinctura de branca-ursului,
pe care in prezent o gasim practic in toate farmaciile si magazinele naturiste. Se recomanda tinctura obtinuta din seminte
si inflorescente de branca-ursului, care are rezultate considerabil mai puternice decat cea obtinuta din radacinile plantei.
Din tinctura de seminte de branca-ursului se administreaza de regula o lingurita, diluata in jumatate de pahar de apa, de
4 ori pe zi. Tratamentul se face vreme de 6 luni minimum, corelandu-se cu ceilalti factori prezentati in acest articol (alimentatie,
renuntare la vicii, efort fizic, armonizarea vietii sexuale etc.).
|